Acasă Noutăți Atentie! Tentativă de phishing prin e-mail.

Atentie! Tentativă de phishing prin e-mail.

Atenție! Am identificat o nouă tentativă de fraudă online, prin care identitatea FAN Courier este folosită în mod fals, pentru înșelarea clienților noștri! Atacatorii trimit un e-mail sau o serie de e-mailuri frauduloase, prin care solicită plata unei taxe de livrare pentru un colet. Nu dați click pe link-ul din mesaj! Acesta vă poate duce pe un site fals unde riscați să pierdeți informații confidențiale, precum parole, date sensibile și informații bancare sau chiar sume din contul bancar!

Cum să vă protejați:

✅ Verificați cu atenție expeditorul e-mailului și analizați dacă așteptați un e-mail de la acesta.

✅ Accesați site-ul oficial FAN Courier (fancourier.ro) sau aplicația mobilă pentru a verifica starea coletului pe care îl așteptați.

✅ Nu introduceți datele cardului pe site-uri suspecte.

✅ Fiți precauți cu e-mailurile care cer plăți neașteptate. FAN Courier nu solicită plata taxelor de transport sau a rambursului online.

✅ Raportați e-mailurile suspecte colegilor noștri, prin formularul disponibil pe website, dar și autorităților competente.

Soluții eCommerce

FAN Courier a creat module pentru integrarea serviciilor de curierat pe site-ul tău.