Acasă Noutăți Reguli importante pentru expedierea în deplină siguranță a coletelor

Reguli importante pentru expedierea în deplină siguranță a coletelor

colete

Totul este mai ușor cu ajutorul serviciilor de curierat. Coletele ajung la destinație cu un efort minim din partea ta. Ambalezi, chemi un curier, iar după preluare este sarcina noastră ca livrarea să decurgă rapid, eficient şi în siguranţa.

Poți apela cu încredere la FAN Courier, pentru a trimite o gamă foarte variată de produse: haine, cosmetice, sticlărie, piese auto, electrocasnice, articole sport, mobilier. Există şi câteva limitări, pe care trebuie să le ai în vedere. FAN Courier nu transportă metale și pietre prețioase. Recomandăm evitarea expedierii porțelanurilor scumpe, a sculpturilor și a tablourilor de valoare. Valoarea ridicată a acestora impune conditii speciale de ambalare, pe care daca nu le respecti, pot aparea deteriorari.

După preluarea coletului, noi avem grijă ca manipularea și transportul să se întâmple în condiții optime, însă, înainte de asta, ambalarea, măsurarea și evaluarea corectă a valorii sale sunt etape necesare pentru livrarea în perfectă stare.  În acest sens, trebuie să ai în vedere câteva recomandări, cu rolul de a te asigura că totul decurge corespunzător.

Ambalează corect. Sunt obiecte care au nevoie de atenție specială la ambalare. Pentru ca expedierea să se desfășoare fără probleme, este foarte important să respecți indicaţiile furnizorului de servicii de curierat. FAN Courier recomandă următoarele tipuri de ambalaje:

  • Sticlărie, geamuri – ambalaj special compartimentat din lemn, umplut cu polistiren;
  • Piese auto, echipament electrocasnic – ambalaj de carton presat, umplut cu polistiren;
  • Articole de pescuit – ambalaj de carton multiplus stratificat umplut cu polistiren;
  • Mobilă, piese mobilier și instrumente muzicale – ambalaj de carton presat umplut cu polistiren și sigilat cu folie protectoare;
  • Produse albe, frigider, mașină de spălat, aragaz – ambalaj de lemn umplut cu polistiren.

Ambalajul sa fie curatat de etichete sau AWBuri vechi.

Consultă cu atenție aceste informații și respectă-le întocmai! Sunt esențiale pentru siguranța și integritatea obiectelor transportate.

Măsoară dimensiunile coletului. Acestea trebuie comunicate telefonic în timpul efectuării comenzii sau completate în formularul online. Dimensiunile sunt importante pentru calcularea greutăţii volumetrice, dacă este cazul, dar şi pentru a ne asigura că manipularea se va realiza în cele mai bune condiții. În cazul expediţiior de produse albe (frigider, maşină de spălat, aragaz), FAN Courier acceptă colete de maxim 3 metri. Expeditiile de peste 3 metri lungime si peste 100 kilograme/colet se livreaza direct din sediul FAN Courier.

Asigură expediția. Atunci când trimiți lucruri cu o valoare mai ridicată, asigurarea expediției este absolut necesară. La FAN Courier, aceasta se realizează prin plata a 1% din valoarea totală declarată a coletului. Vei fi despăgubit în caz de furt, deteriorare totală sau dispariție. Atenție! Acest lucru se întâmplă în condiții de ambalare corectă și în acord cu valoarea declarată. Suma maximă a valorii declarate nu trebuie să depășească 40.000 lei.

Ambalează, măsoară, evalueză valoarea obiectului expediat. Fă o comandă la FAN Courier si noi avem grijă să ajungă oriunde, cu placere.

Soluții eCommerce

FAN Courier a creat module pentru integrarea serviciilor de curierat pe site-ul tău.