Acasă Noutăți Am lansat platforma FAN Retur

Am lansat platforma FAN Retur

Am lansat platforma FAN Retur, prin care estimăm reducerea cu până la 90% a timpului alocat returnării produselor achiziționate.

  • Accesând platforma FAN Retur, procesarea unei comenzi de retur și generarea AWB-ului se fac prin completarea unui singur formular online.
  • Clienții pot returna produsele indiferent de modalitatea prin care le-au achiziționat – online sau din magazin, către orice retailer, înrolat sau neînrolat în platformă.
  • Orice business se poate înscrie gratuit în platformă, dacă dorește să beneficieze de acest serviciu pentru clienții săi.

Am lansat platforma FAN Retur creată cu scopul de a veni în întâmpinarea nevoii clienților de a-și eficientiza timpul. FAN Retur este o soluție simplă, rapidă și sigură. Prin completarea unui singur formular, indiferent dacă a fost făcută achiziția online sau direct din magazin și indiferent de compania de curierat care a fost expediția inițială – se poate demara procesul de retur pe care FAN Courier îl va prelua în totalitate, fără a fi necesară contactarea telefonică sau prin e-mail a retailerului.

Produsele returnate pot fi ridicate de la o adresa indicată de către client sau pot fi aduse la unul dintre sediile FAN Courier.

Utilizând FAN Retur, magazinele vor avea trasabilitate mai mare pentru coletele returnate, pentru că pot solicita clienților în câmpurile obligatorii să menționeze și un număr de comandă, se pot urmări și gestiona separat retururile efectuate prin intermediul platformei, se pot genera rapoarte și pot oferi clienților tarife preferențiale pentru retururi.

 

 

 

 

Cum funcționează platforma FAN Retur

Procedura de retur se inițiază foarte rapid, prin simpla accesare a platformei https://retur.fancourier.ro/, unde persoanele care doresc să plaseze o comandă trebuie să aleagă magazinul către care doresc să returneze produsele și să completeze formularul de retur. Retururile se pot face atât către magazine înrolate, cât și către cele care nu se regăsesc pe platformă, caz în care expeditorul trebuie să acceseze butonul ”ALTE MAGAZINE” și să completeze apoi formularul.

Platforma poate fi folosită și fără crearea unui cont, iar timpul cu lansarea si procesarea unei comenzi de retur se reduce cu cel puțin 50%. Pentru clienții care dețin, însă, un cont de selfAWB, timpul de emitere a comenzii se scurtează cu până la 90%.

În urma completării formularului se generează AWB-ul și se lansează comanda de ridicare direct din platformă. În funcție de opțiunea aleasă, expeditorul poate preda curierului coletul pe care dorește să-l returneze sau poate sa meargă la cel mai apropiat sediu FAN Courier pentru predare personală. În ambele situații, expeditorul poate preda expediția fără a fi necesar să prezinte AWB-ul fizic. De completarea acestuia se ocupă exclusiv reprezentanții FAN Courier.

Pe platformă există, de asemenea, și informații privind ambalarea corectă a coletelor, iar cei care optează pentru predare la un sediu FAN Courier pot achiziționa și ambalajele necesare.

Rambursarea banilor pentru produsele returnate NU se va face prin intermediul FAN Courier, ci depinde de condițiile de retur aplicate de fiecare retailer în parte.

Soluții eCommerce

FAN Courier a creat module pentru integrarea serviciilor de curierat pe site-ul tău.